Yoga pentru mamici si pitici

Ziceam si intr-o postare anterioara ca am inceput sa fac Yoga.  Inca ma tin de treaba, mai ales ca mi se pare cea mai potrivita activitate pentru trup si spirit dintre toate pe care le-am incercat: fitness, inot, alergat, etc. Inca am dificultati in realizarea unor exercitii. Cand sunt in ceva pozitie extrem de chircita si abia respir si aud dintr-o data: “concentrati-va pe respiratie”, iar mie imi zvacnesc venele la tample imi vine sa rad de comicul situatiei. Dar ma ajuta atat de mult sa fiu in forma, ma simt intinsa si elastica, iar spatelui ii prieste cel mai bine.

Dar nu despre asta vreau sa va vorbesc azi. Ci despre prietena mea Kata care tine cursuri de Yoga pentru mamici cu pitici. Am fost pe la ele sa fac niste fotografii in timpul cursului si veti putea observa din imaginile de mai jos ce atmosfera frumoasa si relaxata petrec ele cu mogaldetele lor. O recomand tuturor mamicilor care vor sa iasa putin din cotidian, rutina scutecelor si a preocuparilor cu diversificarea si sa isi petreaca o ora jumate de relaxare si auto-cunoastere dar si conectare emotionala cu puiul lor prin miscare, respiratie si ritm.DSC_8983 DSC_9036 DSC_9035 DSC_9027 DSC_9024 DSC_9020 DSC_9016 DSC_9013 DSC_9011 DSC_9008 DSC_9006 DSC_9002 DSC_9000 DSC_8998 DSC_8994 DSC_8993 DSC_8992 DSC_8991 DSC_8989 DSC_8986 DSC_8984 DSC_9100 DSC_9096 DSC_9094 DSC_9093 DSC_9092 DSC_9087 DSC_9081 DSC_9077 DSC_9075 DSC_9070 DSC_9067 DSC_9052 DSC_9048 DSC_9047 DSC_9045 DSC_9044 DSC_9041 DSC_9038

 

Advertisements

Conectari si deconectari

Primesc o gramada de mail-uri care nu au alta menire decat sa-mi umple casuta degeaba, si pe care trebuie sa-mi dedic o ora cel putin, odata la cateva luni sa le sterg. La multe habar nu am cum am ajuns sa fiu abonata, iar la altele din ceva exces de zel m-am abonat singura, stiind de fapt ca nu voi ajunge sa le citesc newsletter-urile vreodata. Ar trebui sa fac odata curatenie si sa ma dezabonez de la ele…. dar zau ca nu-mi prea pot vizualiza o asemenea pornire curajoasa.

Ei bine, azi dimineata, verificand ca de obicei casuta, si ignorand total mail-urile care imi ofereau cine stie ce discount-uri si oferte senzationale…. observ cu coada ochiului, pentru ca initial am dat pe alt tab, dar am revenit sa mai verific daca vad bine. Era un mail de la HI 5 . Va mai aduceti aminte de perioada cu HI5-ul ? ati fost careva? Eu imi aduc aminte vag, ca ma uitam la ceva imagini a vreunui fost amor, prin facultate. Mi se pare ca a trecut o eternitate de atunci. Si alunecand asa pe panta amintirilor, mi-am adus aminte si de mIRC. Cum mergeam cu prietene pe la net cafe-uri sa vorbim cu lume. Ce ne mai hlizeam. Si erau niste formule de inceput, cand vorbeai cu cineva nou…. sa afli reciproc varsta, oras, culoarea parului, a ochilor, inaltime, etc. Chestii inofensive, nu mi-am dat niciodata intalnire cu cineva in real life, doar imi placea idea sa conversez cu oameni noi.

Si ma gandesc acum ca era o intreprindere destul de periculoasa… acum ca afli de tot felul de contexte si situatii posibilie. Mai si citisem ieri un articol a unei ziariste undercover, recrutata de un sirian, pe skype. Ea se dadea drept o adolescenta din Paris dornica sa adere la Isis. Puteti afla mai multe aici . Articolul e ingrijorator pentru ca sunt foarte multe tinere occidentale recrutate si e un fenomen ale carui cauze inca nu i se cunosc in totalitate.

Legand cele doua franturi de ganduri parca se deschide asa o prapastie intre vremea aceea si ceea ce traim acum. Si nu-s decat 10-15 ani intre ele.

La vremea respectiva nu erai bombardat de atatea informatii. Ceea ce era bine si rau in acelasi timp. Insa acum, poti dobandi fobii daca stai sa te gandesti la cate ar putea sa i se intample copilului tau daca ar intra in contact cu necunoscuti pe net.

Am vazut acu cateva saptamani un film foarte fain in sensul asta : Disconnect . E despre cum internetul a schimbat dramatic lumea, si ideea e prezentata printr-un colaj de povesti, fiecare relatand cate o versiune interesanta si care te pune serios pe ganduri. Vi-l recomand cu incredere. Si mi-a placut foarte mult si Men, Women & Children . Poate asta mi-a dat si mai mult de gandit, cu mama super obsedata sa-i verifice absolut fiecare conversatie online a fiicei sale.

Chiar nu stiu cum au reusit parintii mei, ce tehnica au folosit, sa imi dea suficienta intelepciune sa nu depasesc astfel de limite.  De fapt cred ca stiu. Au avut incredere in mine, m-au tratat ca pe un om rational, nu mi-au interzis prea multe lucruri si m-au incurajat sa fiu libera. Oare eu voi putea fi la fel? Acum?

Cand nu cura, picura.

De o vreme, ma intreaba unii, altii cum merge treaba cu fotografia.  Nu-mi sunt din cercul de prieteni, care ma cunosc si carora le stiu si eu cautatura, sunt mai mult cunostinte. Si am remarcat, ca atunci cand ma intreaba au asa o licarire in ochi, o nerabdare, si pe care eu o traduc ca fiind o dorinta sa li se clarifice, e alba sau neagra. Merge bine sau rau? Am senzatia ca raspunsul pe care vor sa-l auda este doar pentru a confirma o parere pe care o au deja. Ori ca sunt pe val, si am super multi clienti si super incasari and I`m living the American Dream – lucru pe care ar vrea sa il auda sa li se confirme ca asa trebuie sa faci ca sa ai succes . Sau celalalt raspuns: ca nu e chiar asa ok, ca nu-mi gasesc clienti, ca nu se fac asa multi bani, si nu prea poti avea succes ca e prea mare competitia.

Asa ca mi-a venit la un moment dat in minte expresia asta neaosa, care sa ma scoata cumva din impas, si pe care o folosesc de fiecare data, pentru ca realmente nu prea poti rezuma intr-un raspuns concis starea lucrurilor : “apai stii tu, cand nu cura, picura”. E suficient de vag incat sa isi extraga singuri varianta corecta pentru ei.

De felul meu, sunt o persoana sincera. Nu imi place sa par altceva decat ceea ce sunt. Si am fost educata ca “lauda de sine nu miroase bine”. Sunt chiar la un punct in care am senzatia ca imi dauneaza faptul ca nu ma stiu lauda sau sa-mi scot in evidenta calitatile, ori sa accept laude.  Am tendinta de a-mi diminua aportul. Un exemplu banal: ma intalnesc cu o prietena in parc si imi lauda coafura. Raspunsul meu instantaneu: “Aaa! (blushing awkwardly), Merci, DAR am o perie rotativa/uscator de par foarte buna, si tocmai ce am facut dus inainte sa ies din casa (si evident, simteam ca nu e suficienta diminuare… caci concluzionez) … deci e de la perie.”

Culmea culmilor ar fi sa ii spun unui client ca fotografiile sunt frumoase pentru ca am un obiectiv misto sau o camera profi 🙂 … Asta o fac ei uneori, dar ii iert pentru ca mi-s dragi, si apoi, poate sunt si ei emotionati. Mai stii…

Asa, sa reiau ideea.

Eu inteleg ca ei ar vrea sa auda daca am succes, doar sunt frumoase povestile de succes. Traim in era speaker-ilor cu ale lor povesti de succes si era self-help books : How to be successful in…. ori How to cope with not being successful.

Dar eu cred ca elementul cheie nu e succesul ci Curajul.

Curajul de a trai in incertitudini. De a trai o viata diferita de a celor din jur. Curaj de a esua si a o lua de la capat. Curajul de a lua decizii asa cum ai vrea si copilul tau sa le ia. Eu asta mi-am dorit. Sa pot sa-i insuflu Irinei faptul ca poate sa faca orice isi doreste, sa viseze, sa aiba curaj, sa indrazneasca. Valori in care cred cu tarie si pe care nu cred ca le poti transmite unui copil de pe margine, cand tu treci prin viata fara sa fi indraznit.

Eu inca am nevoie de curaj, la fiecare intalnire, la fiecare postare, la fiecare incercare de a face ceva diferit, nou. Curajul de a ma arata lumii. Fiecare imagine pe care o fac poarta o parte din mine.

Si ma respect mai mult ca om, pentru curajul pe care l-am avut si pentru curajul pe care trebuie sa mi-l adun cu fiecare decizie.

Yoga si Absolutul

Yoga. yep… se vede bine. Azi am fost pentru prima data la Yoga.

Tot mi-am zis eu asa ca vreau sa fac ceva pentru trup. Sa ma simt mai bine, sa traiesc armonios. Cred ca e veche povestea. Nu mai insist.

Asa ca azi am purces. Dupa ce am lasat-o pe Irina la gradinita, cu o jumatate de ora mai devreme decat de obicei, am luat-o la galop pe Horea. Pana am ajuns la sala, imi facusem prima doza de miscare. Am avut emotii ca orice mama care are niste colacei pe care nu si-i doreste chiar asa vizibili, ca voi fi singura ca o figurina din paleolitic reprezentand maternitatea. Asa a si fost.

M-a salvat faptul ca am oasele foarte elastice la multe din contorsionari si fandari. Dar colacul mi-a strivit la diferite miscari organele interne.

Insa a fost o experienta placuta totusi. Mi s-au desfundat chakrele si Chi-ul s-a plimbat relaxat prin tot trupul.

In felul acesta marchez inceputul unei noi calatorii a autocunoasterii si a contopirii cu spiritul universal si poate pe parcurs reusesc totusi sa topesc colacul in Absolut.

Abia aștept Primăvara

Abia aștept să își facă apariția Primăvara, cu zilele ei însorite și cu lumina caldă și plăcută, numa bună pentru fotografie în aer liber. Am așa o neliniște și o poftă de explora natura, să fotografiez copii zburdând. Cum am tot avut copilași la studio în ultima vreme, tare aș fi vrut să le dau drumul pe afară, să-i observ în largul lor, să-i simt bucurându-se de soare, să-i fac să uite că mă au în preajmă pentru a le surprinde mutrișoarele.

De multe ori, fotografiile mele preferate dintr-o selecție sunt cele în care copiii nu zâmbesc, dar le surprind privirea și am senzația că-mi comunică atâtea lucruri ” ce faci tu acolo?, nu vezi că mă încurci? de ce îmi tot zice mami să zâmbesc? unde sunt? cine ești? ce e chestia aia neagră și rotundă cu care îți tot acoperi fața? ai cumva bomboane? nu știi unde mi-e jucăria?….” sau așa mi se pare mie 🙂

Chiar și niște meleaguri noi aș vrea să încerc. Să-mi delectez nările cu niște aer curat. Dacă știți voi peisaje frumoase, vă rog nu ezitați să-mi recomandați. Abia aștept să vină Primăvara!

iulia givan fotografii copii cluj în natură iulia givan fotografii copii cluj în natură iulia givan fotografii copii cluj în natură iulia givan fotografii copii cluj cool baby

Schimbări și finețuri artistice

După cum vedeți, am făcut unele schimbări pe blog. Mai exact l-am mutat pe wordpress și vor mai urma și alte mici schimbări. Dar vă rog nu vă panicați :). Toate vor fi făcute cu pași mărunți, să nu creez prea mare confuzie.

M-am tot documentat eu despre pro`s and con`s cu fiecare dintre cele doua platforme, și am ajuns la concluzia că e mai potrivit wordpress-ul pentru că-mi oferă mai multe posibilități când vine vorba de controlul setărilor și mi se pare și mai user-friendly cu un design mai plăcut.

În altă ordine de idei, haideți să vă arăt fotografia mea preferată de până acum, și nu pentru criteriile artistice, am clasat-o la acest nivel, ci pentru că în momentul respectiv, sufletul, plămânii, inima, erau pe punctul de a exploda de emoție, în primul rând pentru că într-o fracțiune de secundă trebuia: să iau camera fără să mă observe, să-mi țin respirația, să fac setările, să încadrez și să reușesc și să surprind momentul perfect. Și totuși am pierdut faza în care ea își încorda fruntea, în semn de determinare, iar vârful limbii, poziționat în colțul gurii, ca efect al încordării. Cred că prea multe cuvinte nu sunt necesare pentru a vă descrie acțiunea și protagoniștii, decât că pe mine nici nu m-au observat când am pus mâna pe aparat și am surprins acest moment de maximă încordare și talent în acțiune, prezența scenică a modelului dar mai ales delicatețea și finețea tușelor artistului/stilistului.

iulia givan fotorgafie copil cluj

Un colț de lume.

iulia givan fotografie copil

Hello all!

Chiar dacă n-am mai dat niciun semn m-am gândit mult la colțul acesta de lume unde îmi face atâta plăcere să mă mai desfăt cu alinierea și potrivirea de cuvinte. Am avut parte de o lună destul încărcată și deloc prielnică pentru manifestări creative.

Dacă vă întrebați cu ce anume am putut să-mi ocup în așa măsură timpul, ei bine, au fost destul de multe evenimente, dintre care cel mai important a fost mutarea Irinei la o alta grădiniță și toată hârțogăria și emoțiile și gândurile care au venit la pachet. Mi-am dat seama că noi, ca părinți chiar avem capacitatea de a ne încărca gândurile într-un mod foarte laborios și de asemenea, fără a avea nimic concret la bază. Da. Mult prea multe griji ne-am făcut: dacă puiul nostru se va adapta, dacă am luat o decizie bună să o mutăm, dacă îi vor plăcea educatoarele, dacă nu va avea coșmaruri, dacă nu se va simți singură printre copii noi, dacă va manca, daca îi va plăcea mâncarea…. and on and on…… Toate aceste griji au fost nefondate. Chiar. După prima zi la noua grădiniță am putut constata că nu aveam nicun motiv să ne facem atâtea griji. Dar avem așa un dar de a fe prăpăstioși. Probabil pentru că ne dăm seama că nu avem niciun control asupra lumii și când e vorba de cei mici și nevoia de a-i proteja este pune stăpânire pe noi, începem să avem atacuri de panică.
Să vă dau câteva exemple de activități pe care le vor face, la care chiar și eu aș vreau să particip: vor planta floricele, vor face prăjiturele (aici mai mult experiența de lucrat cu aluatul, partea de coacere se va produce la bucătărie, de personalul responsabil), vor desena pe asfalt și vor avea bal mascat. Săptămâna asta au confecționat mărțișoare. Eu sunt nemaipomenit de încântată de alegerea făcută.

Și o altă chestiune care mi-a înțepenit întregul proces creativ a fost campania de achiziționare a unui nou calculator. Vai ce mare de infomații și lucruri de luat în seamă! Monitorul, procesorul, hardul, in`s and out`s. Ne-a luat cel puțin două săptămâni până ne-am decis și l-am setat, calibrat și ajustat. Iar curățenia de pe cel vechi și transferul și selecția…. Oh ! Ce mai alergătură! Nu mai vreau să fac asta în următorii cațiva ani. Mie îmi plac foarte mult gadgeturile, dar asta a fost prea intens. Însă mă bucur ca am isprăvit și am revenit la ritmul meu și la colțișorul meu de lume.

iulia givan fotografie copil

iulia givan fotografie

iulia givan fotografie

iulia givan fotografie

Castelul


“Copilăria este o lume de miracole şi de uimire a creaţiei scăldate în lumină, ieşind din întuneric, nespus de nouă şi proaspătă şi uluitoare. Copilăria se termină atunci când lucrurile încetează să ne mai mire.” Eugene Ionesco

Cel mai mult m-a bucurat, când am aflat că sunt însărcinată, a fost gândul că voi putea să fiu din nou copil. Că pot să mă reîntorc într-o lume fantastică în care imaginația nu are limite, în care „magazinul de bomoane” se află după perdea; tre linii si două puncte reprezintă un avion, dacă nu, un elefant, depinde cât de contrariată pare prima reacție; în care există personaje precum, „prietena Ana” cu care poți purta doar conversații telefonice, dar mai ales o lume în care poți cânta și țopăi nestingherit pe stradă, fără să te simți ridicol, și în care îmbrățișările și pupăturile sunt precum aerul. 
Ce lume minunată ! 

Langa fereastra

                               Uneori, când este prea mult zgomot și prea mult haos, prefer să mă retrag                          spre lucrurile simple, minunatele detalii, care se perindă prin fața ochilor și nu le observi niciodată cu adevărat, dar care, într-un anumit moment în timp, te 
îmbie la visare.