Cum m-am decis sa devin fotograf

Zilele trecute o clienta m-a intrebat ce anume m-a determinat sa devin fotograf si la momentul respectiv mi-au venit tot felul de ganduri in minte : pentru ca arte platice , pentru ca mai mult timp cu Irina… 🙂 Ei bine, nu am vorbit chiar asa, evident. Dar cand te ia o intrebare prin surprindere, rareori poti sa fii chiar coerent in privinta unui lucru care insumeaza o intreaga identitate.

De atunci mi-am adunat gandurile si le-am legat intr-un discurs coerent, care suna ceva de genul:

Din momentul in care am fost in masura sa iau o decizie capitala in viata mea, cum ar fi : la ce liceu sa merg si ce sa studiez, Nordul de pe busola mea a fost mereu SA FAC CEEA CE MA PASIONEAZA. Am avut mereu increderea ca lucrurile se aranjeaza ele cumva daca eu urmez aceasta reteta. Motiv pentru care m-am inscris la Arte Plastice, desi  am fost singura din scoala care sa urmeze o cale atat de non-conformista. A fost drumul care mi-a marcat intreaga existenta si mi-a creat toate uneltele cu care am analizat si filtrat lumea inconjuratoare.

Cat suntem mai tineri is mai visatori , avem mai mult curaj sa ne indeplinim si sa ne dezvoltam. Cu cat trece timpul, parca vrei sa traiesti cat mai aproape de zona de confort, sa nu cumva sa faci ceva riscant. Asa am deraiat eu de la drumul meu initial, si am ales drumul corporatiei. M-am incapatanat si m-am ambitionat sa imi dovedesc ca pot sa fiu tot ceea ce-mi doresc. Am crezut ca ceea ce imi doresc este sa fiu HR Manager. Nu ! Nu a fost ceea ce mi-am dorit, si am aflat asta doar cand am ajuns acolo, dupa vreo 4 ani de viata in mediul corporatist.

Si apoi s-a intamplat ceva minunat, a venit Irina pe lume, iar eu am reusit  in sfarsit sa ma dezleg de toate itele si imbarligaturile create de false ambitii si idei. Nu e deloc usor sa poti sa te desprinzi de un mediu care iti lasa impresia ca ai confort si stabilitate . Zic impresie deoarece, niciodata intr-o companie nu esti de neinlocuit. Dar oricum o oarecare stabilitate este, iti primesti un salariu luna de luna, fie ca ai fost productiv , fie ca nu. Cineva iti traseaza niste task-uri, lucrezi intr-un cadru organizat, iar daca exista o cultura organizationala si un sistem integrat, esti chiar mecanizat bine de tot.

Dar, apropiindu-ma cu pasi repezi de primul an de maternitate, flash-uri tot reveneau in mintea mea. Flash-uri cu stat peste program, mult stres, dar mai ales, amorteala de dupa, cand te intorci de la birou. Cand nu esti in stare sa mai legi doua vorbe cu sotul tau, pentru ca ti-ai petrecut o zi intreaga ascultand oameni, stand cu capul in monitor, verificand liste si bugete…. iti revii poate dupa vreo 2 ore asa, pe cand deja trebuie sa te culci, ca sa poti sa o iei cu forte proaspete a doua zi.

Iar apoi am inceput sa analizez mai in profunzime situatia, si mi-am amintit despre mine cea care avea mereu pofta de viata, cea plina de imaginatie, cea care Facea lucruri care o pasionau. Si am luat decizia ca nu as vrea sa-mi cresc copilul educandu-l sa-si urmeze visurile si sa aiba incredere in fortele proprii, cand eu nu-s in stare sa fac asta.  Irina a inceput sa fie Nordul meu. Tot ceea ce fac este pentru a-i crea ei un univers in care totul este posibil, daca ai incredere in tine si iti urmezi Drumul. Ma refer la acel Drum, pe care il avem toti trasati, care ne duce spre ceea ce trebuie sa infaptuim, pentru care am fost creati, si care ne va implini existenta.

Pentru mine, acest drum este Fotografia. Mai mult decat atat , este documentarea vietii, crearea unei imagini care in timp evoca noi si noi impresii si emotii. Fotografia imi deschide posibilitatea de  a Vedea oamenii, de a crea conexiuni si a lega punti care dezvaluie parti din Celalalt.

M-am axat pe fotografia de copii si bebelusi deoarece sunt intr-un moment al vietii in care pot sa relationez si sa ma transpun cu usurinta in lumea minunata a celor mici. In momentul in care am alfat ca sunt insarcinata , primul meu gand a fost ca voi reusi din nou sa mai trec prin copilarie si sa imi incant copilul din mine care mereu doreste sa se exprime. Sunt fermecata cand ma aflu in apropierea micilor omuleti, a caror gangureli si chiote de veselie exprima un univers de emotii si trairi, univers in care obiectele au alte denumiri, si nu neaparat intotdeauna aceleasi; o lume a inocentei ,  a bucuriei ingenue, o lume fara conveniente si false amabilitati.

M-am decis sa devin fotograf pentru ca am dorit sa-mi implinesc Drumul.

Advertisements

3 thoughts on “Cum m-am decis sa devin fotograf

  1. Minunat ai scris, Jules. Esti un izvor de talent si intr-ale scrisului. Multumesc ca ai impartasit asta cu noi, intr-o maniera atat de calda si deschisa, caracteristica, dealtfel.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s